Țicleanu nu susține proiectul lui Pițurcă:** „Suporterii să rămână lângă actuala echipă!”

Țicleanu nu susține proiectul lui Pițurcă:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul tehnician și președinte al Universității Craiova, Aurel
Țicleanu, crede că liniștea și echilibrul sunt factorii care pot
readuce gruparea din Bănie în Liga I și atrage atenția
conucătorilor olteni asupra lui Geo Mișu, văzut drept viitorul mare
talent al echipei.

„M-am întâlnit cu echipa la intrarea pe Valea Oltului,
pentru că am avut de recuperat buletinul pe care l-am uitat la
Craiova și ghetele. I-am găsit pe băieți afectați de retrogradare.
Dacă m-aș întoarce? Craiova rămâne viața mea, atât pot să
spun.

La Universitatea sunt copii extrem de tineri, talentați, cu care
dacă se face proiect serios și se respectă principii, Craiova poate
reveni în prima ligă. Există un copil extraordinar de talentat, Geo
Mișu, component al naționalei U17, dar care trebuie crescut cu
grijă„, a spus Țicleanu pentru ProSport.

Totodată fostul antrenor al Craiovei spune că șefii din Bănie
trebuie să încerce să-l păstreze pe Dorel Stoica și în liga
secundă.

„Cu toate că sunt conștient că Dorel Stoica este greu de
convins să rămână și în liga a II-a, deoarece sigur va dori să
rămână în Liga I. Dorel este jucătorul care ar putea fi determinant
pentru revenirea în primul eșalon, s-ar construi echipa în jurul
lui. În plus, va reveni și Ciucă după operație, iar el este un alt
fotbalist care poate ajuta. Mihai Roman și Cale sunt alți doi
juniori care vin tare din urmă, trebuie să li se acorde
încredere”
.

Țicleanu a vorbit și despre posibilitatea înființării de către
Victor Pițurcă a unei noi echipe în Craiova.

„Suporterii Craiovei trebuie să înțeleagă faptul că
Universitatea Craiova este una singură și să facă un front comun,
să rămână lângă culorile acestei echipe. Chiar dacă Pițurcă are
intenții bune, nu poate face nimic dacă nu pune banii pe masă, din
gură e ușor să faci lucruri. La craiova doar Mititelu a pus bani
până acum”.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Au vrut să-l asasineze pe prim-ministru. Mesajul lui Ciolacu: Sunt profund șocat
Au vrut să-l asasineze pe prim-ministru. Mesajul lui Ciolacu: Sunt profund șocat
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×